SOCIAL

VIDEO. Staţia de Epurare din Chişinău va fi modernizată în trei ani

Locuitorii Chişinău vor mai trebui să suporte mirosul neplăcut degajat de nămolul de la Staţia de Epurare încă trei ani. Este termenul în care o companie germană s-a angajat să modernizeze instalaţiile. Lucrările vor începe după jumătate de an, după ce se va finaliza proiectarea. Din cele 24 de milioane de euro oferite de BERD ŞI BEI, 10 milioane sunt un grant din partea Uniunii Europene, iar 13 milioane vor trebuie rambursate, în timp de 10 ani, din bugetul municipal.

După ani de aşteptare, astăzi a fost inaugurat, oficial, proiectul de reabilitare a Staţiei de Epurare. Obiectivele sunt măreţe, ţinând cont că mai toate instalaţiile sunt învechite. Oficialii spun că în trei ani vom scăpa de mirosul urât din Chişinău, care devine insuportabil în perioada caldă a anului.
 
Acum se fac proiectările, iar în jumătate de an vor începe lucrările de modernizare.
 
Modernizarea va veni la pachet şi cu unele beneficii. De exemplu, nămolul igienizat va putea fi utilizat în agricultură.
 
Valoarea totală a proiectului este de peste 60 de milioane de euro. Aici intră şi dotarea tehnică, vorbim de autospeciale, dar şi construcţia de reţele de canalizare.
 
Modernizarea staţiei de epurare se va face dintr-un credit de 24 de milioane de euro, oferit de BERD si BEI. Din care 11 milioane sunt oferite drept grant de europeni, iar celelalte 13 milioane vor trebui platite de la bugetul local, timp de 10 ani.