SOCIAL

VIDEO. Sortarea şi reciclarea gunoiului - o şansă pentru un mediu curat

Aruncăm gunoiul la întâmplare, după care suportăm consecinţele. Deşeurile menajere au devenit o bombă cu efect întârziat pentru Republica Moldova. Pentru a evita o eventuală catastrofă ecologică, cea mai bună soluţie ar fi sortarea gunoiului şi respectiv reciclarea acestuia. Astfel vom proteja mediul şi vom genera venituri suplimentare.

Mobila roasă, televizorul învechit, pachetul de lapte, punga de la cumpărături, şi orice ar ajunge în coşul nostru de gunoi, ar putea avea dreptul la o nouă viaţă. Pentru a vedea cum funcţionează lucrurile la noi, am mers la staţia de sortare a deşeurilor menajere din municipiul Chişinău.
 
În acest loc, din luna mai, deşeurile menajere din Chişinău şi din împrejurimile oraşului sunt aduse pentru a fi sortate şi pregătite pentru reciclare. Unele deşeuri, precum plasticul, sunt sortate nu doar pe categorii, dar şi pe culori.
 
După etapa de sortare are loc presarea şi balotarea deşeurilor care vor merge la reciclare. Restul este transportat la depozitul de deşeuri. Deşi arderea lor este interzisă prin lege, practica europeană demonstrează că prin incinerarea deşeurilor mixte s-ar putea obţine energie termică şi energie electrică, ceea ce ar duce la reducerea consumului de gaz şi a emisiilor de carbon.
 
Fiecare dintre noi, ca reprezentat al comunităţii, are puterea şi obligaţia de a influenţa procesul de ecologizare a propriului oraş sau a zonei în care locuieşte.

Un exemplu de bune practici în tratarea deşeurilor ni-l oferă experţii internaţionali.
 
Sortarea deşeurilor menajere are nu doar o importanţă ecologică, dar şi una economică. În acest domeniu, în ţările europene s-au dezvoltat afaceri care au adus o valoare creşterii economice.
 
Strategia naţională  de gestionare a deşeurilor vine cu soluţii în acest sens. Potrivit documentului, teritoriul ţării va fi împărţit în opt regiuni, pentru a  estima care sunt costurile de implementare şi dezvoltare a infrastructurii de gestionare a deşeurilor.
 
Politicile privind reciclarea deşeurilor sunt esenţiale pentru un stat cum este Republica Moldova, care doreşte să se conformeze normelor europene.