SOCIAL

VIDEO. Se elaborează primul Program Naţional de Sănătate a Ochiului

Autorităţile nu au ochi buni pentru maladiile oftalmologice. Astăzi a fost semnat un acord ce prevede accesul neîntârziat al bolnavilor la medic, dar şi incluziunea socială a persoanelor cu deficienţe de vedere.

Sunt angajamente asumate de Ministerul Sănătăţii, al Educaţiei şi al Muncii. Primul pas este elaborarea în premieră a Programului Naţional de Sănătate a Ochiului.
 
Acordul a fost semnat de cele trei ministere şi două organizaţii non-guvernamentale. Toate aceste instituţii îşi propun să colaboreze astfel încât să prevină, dar şi să trateze bolile de ochi.

Republica Moldova nu este chiar codaşă la acest capitol. La Chişinău, există Centrul de Reabilitare pentru Persoane cu Vedere Slabă „Low Vision” Cabinetul medical a fost deschis cu ajutorul banilor donaţi de Guvernul Norvegiei.
 
Cu suportul organizaţiei norvegiene „Hjelp Moldova”, 40 de secţii de oftalmologie din ţară au primit dispozitive medicale de ultimă generaţie. Iar nouă spitale au fost dotate cu echipament pentru realizarea intervenţiilor chirurgicale. Acum mai rămâne să fie rezolvată problema lipsei de specialişti. Odată ce sunt puţini specialişti, multe persoane nici nu ştiu că au probleme de vedere.
 
Anual, la Spitalul Clinic Republican sunt efectuate 21 de mii de intervenţii microchirurgicale. Totodată, 6% dintre cei 250 de bebeluşi examinaţi anual sunt diagnosticaţi cu retinopatie. Aceştia fac tratament de reabilitare la Clinica „Emilian Coţaga”. În prezent, Ministerul Educaţiei lucrează la un proiect pentru a deschide la Chişinău un Centru Republican pentru Copiii cu Deficienţe de Vedere.