SOCIAL

VIDEO. Şapte instituţii de învăţământ au fost premiate la Gala educaţiei incluzive 2017

De câţiva ani, educaţia incluzivă a făcut paşi curajoşi în instituţiile de învăţământ din Republica Moldova.Tot mai mulţi elevi cu cerinţe speciale au acces la carte, învaţă în clase obişnuite şi cresc printre semenii lor. Cele mai prietenoase şi tolerante instituţii de învăţământ din ţară au fost premiate ieri de către ONG-urile de profil.  

Şcoala primară numărul 120 din Chişinău este un model al educaţiei incluzive. Aici învaţă mai mulţi copii cu cerinţe educaţionale speciale, profesorii sunt şcoliţi în această direcţie iar mediul din clase este unul deosebit de prietenos. Tocmai din aceste motive instituţia s-a ales ieri cu Trofeul cel mare.
 
O altă şcoală care s-a remarcat în acest an a fost Gimnaziul din satul Mănoileşti, Ungheni. Vădit emoţionată, directoarea adjunctă, Lidia Bobeică, ne-a mărturisit că acest subiect este unul sensibil pentru ea.
 
Organizatorii acestui eveniment, Alianţa ONG-urilor în domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei, ne-au spus că selecţia nu a fost uşoară.

O şcoală incluzivă nu este o şcoală care simplu deschide uşa tuturor copiilor, este o şcoală care are o uşă deschisă, o cale de acces fizică pentru toţi copiii din comunitate, un corp didactic care este o echipă, are răbdarea să ofere poate un pic mai mult celui care rămâne în urmă şi are răbdarea să trateze fiecare copil egal.
 
Gala Educaţiei Incluzive a fost organizată pentru a doua oară în Republica Moldova. Marele trofeu din acest an a purtat numele regretatei Alexandra Grajdian, o profesoară din Criuleni care şi-a dedicat ultimii 15 ani din viaţă educaţiei incluzive şi a luptat pentru drepturile copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi şi ale persoanelor în vârstă.