SOCIAL

VIDEO. Peste 84 mii de lire sterline nedeclarate, depistate asupra unui şofer de autocar la postul vamal Leuşeni

post-img

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) conduc urmărirea penală într-o schemă de contrabandă cu peste 84 000 de lire sterline, demascată la postul vamal Leuşeni, în dimineaţa zilei de marţi, 23 noiembrie 2021. Potrivit materialelor dosarului, investigat, sub conducerea PCCOCS, de către ofiţerii Serviciului Vamal, banii au fost depistaţi de vameşi la intrare în R. Moldova, în rucsacul unuia dintre şoferii autocarului unei curse ocazionale „Marea Britanie-Republica Moldova”, în baza unor informaţii operative oferite de Serviciul de Informaţii şi Securitate.

Bărbatul este cetăţean al Republicii Moldova, originar din Chişinău şi are vârsta de 47 de ani. Acesta a încercat să traverseze punctul de trecere al frontierei pe jos, cu rucsacul în spate, sperând că astfel va reuşi să evite controlul de specialitate. Însă, angajaţii vamali l-au observat în timp ce se îndrepta în direcţia de intrare în Republica Moldova, aflându-se după linia de control. Prin urmare, bărbatul a fost oprit şi supus verificărilor.

După cercetarea capturii de bani, oamenii legii au stabilit că suma de bani găsită în rucsac cifrează peste 84.000 lire sterline.

Pe acest caz a fost iniţiat un dosar penal pentru tentativa de contrabandă a bunurilor, valoarea cărora depăşeşte 8000 de unităţi convenţionale (400.000 lei). În cadrul urmăririi penale, oamenii legii urmează să stabilească provenienţa banilor, persoanele implicate în schema infracţională, precum şi alte circumstanţe relevante cazului.

În baza probelor acumulate, suspectul a fost reţinut pentru 72 de ore pentru continuarea obiectivă a investigaţiilor.