SOCIAL

VIDEO. O elevă de etnie romă a ajuns la spital, după ce ar fi fost agresată de o colegă de clasă

O elevă de etnie romă a ajuns la spital, după ce ar fi fost agresată de o colegă de clasă. Fetiţa de 13 ani a fost diagnosticată cu comoţie cerebrală. Despre acest caz au vorbit astăzi reprezentanţii unei fundaţii care luptă impotriva discriminării. Ei spun că au sesizat organele de drept şi aşteaptă implicarea lor. Între timp şi directorul scolii face o anchetă internă.

Bătaia s-ar fi produs acum două zile, în curtea unu liceu din Chişinău, dar conflictul dintre cele două eleve de 13 ani era mai vechi. Atât mama fetiţei batute, cât şi reprezentanţii fundaţiei spun că aceasta ar fi fost agresată din cauza etniei. Şi nu ar fi pentru prima oară când se întâmplă.
 
Mama fetei ar fi cerut ajutorul fundaţiei, care a sesizat poliţia şi a chemat ambulanţa. Iar a doua zi, toţi au venit la şcoală să clarifice situaţia.
 
Şi directorul instituţiei şcolare face o anchetă. Crede, totuşi, că ambele eleve ar fi de vină.
 
Mama fetiţei de etnie romă spune că nu este primul caz de agresiune, dar directorul instituţiei neagă. Şi profesoara de dansuri confirmă că eleva a mai avut conflicte, dar diriginta ar fi rugat ca situaţia să fie soluţionată între pereţii şcolii. Şi direcţia generală educaţie a primăriei a fost sesizată.

Fata se află acum la spital, iar medicii spun că va sta internată cel târziu până miercuri.
 
Mama acesteia a anunţat că va sesiza Procuratura şi Avocatul pentru protecţia copilului.