Nouă sate din Republica Moldova riscă să dispară de pe hartă pentru că au rămas fără niciun locuitor, cu greu mai pot fi numite localităţi. Potrivit datelor Recensământului 2014, în următorii ani numărul satelor fantomă s-ar putea dubla. Asta pentru că în alte 118 localităţi din ţară trăiesc mai puţin de 100 de oameni.
În satul Bondareuca din r. Teleneşti se înălţau în perioada sa de glorie, vreo 60 de gospodării.
Cu anii însă, majoritatea celor apţi de muncă au plecat în alte localităţi, iar în urmă au rămas doar vârstnicii. Ultimul sătean a fost o femeie care a locuit aici vreo câţiva ani singură, iar în 2008 a plecat.
În Bondareuca totuşi se respiră. Potrivit documentelor, satul fantomă are un singur locuitor. Într-o casă care încă se mai ţinea, acum cinci ani un bărbat a deschis o stână, după care a plecat la muncă peste hotare pentru a-şi dezvolta afacerea. De atunci, ciobanii sunt singurii care populează satul. Ei şi oile lor.
Satul Ciofu, care pe timpuri era plin de viaţă, a devenit practic pustiu. Astăzi doar vântul şi câinii se mai plimbă pe uliţe. Jumătate dintre case sunt părăsite. Iar din cele cinci familii care mai locuiesc aici, am gasit-o acasă doar pe bunicuţa Leonida.
Pe drum am întâlnit un copil şi încă o femeie. Cea din urmă a venit acum doi ani să locuiască în Ciofu, la casa părintească şi lângă de cei doi fii.
În sat nu există niciun magazin, iar ambulanţele nu vin aici la solicitare. Cei doi copii din localitate sunt nevoiţi să parcurgă pe jos mai bine de 5 kilometri până la şcoala din localitatea vecină. Potrivit statisticilor, în raionul Teleneşti există încă şase localităţi în care locuiesc mai puţin de 50 de oameni.
În total, în ţară sunt 63 de astfel de localităţi. Iar nouă sate din Republica Moldova au rămas fără niciun locuitor. Printre satele fantomă se numără Gavrilovca din raionul Sângerei şi satul-staţie de cale ferată Pelinia din Drochia. Şi-au abandonat casele şi băştinaşii din Cuconeştii Vechi, municipiul Edineţ, Chetrişul Nou, Făleşti, Frumuşica Nouă din Floreşti. Un sat pustiu se află şi în Găgăuzia. Alte sate, cum ar fi Odaia din Şoldanesti, Popovca din Cantemir sau Vantina Mică din Soroca, au câte 4-5 locuitori. Potrivit datelor Recensământului 2014, în alte 118 localităţi din ţară trăiesc mai puţin de 100 de oameni.