SOCIAL

VIDEO. Moştenirea părintelui Iustin Pârvu. S-a împlinit un secol de la naşterea regretatului duhovnic de la Mănăstirea Petru Vodă

post-img

Momente de emoţie şi reculegere la Mănăstirea Petru Vodă din Neamţ. Sute de credincioşi au venit să cinstească memoria părintelui Iustin Pârvu, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici din România. Mănăstirea şi mormântul părintelui născut în urmă cu exact secol au devenit în ultimii ani locuri de pelerinaj după mai multe întâmplări pe care credincioşii le consideră minuni.

Iosif Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă în 10 februarie 1919. În 1936 a fost acceptat la Mănăstirea Durău iar patru ani mai târziu a devenit călugăr primind numele Iustin.

Ulterior, a fost hirotonit şi a mers pe front, în al Doilea Război Mondial ca să aline suferinţele sufleteşti ale soldaţilor. A luptat cu îndârjire împotriva regimului comunist şi a fost întemniţat pe motive politice între 1948 şi 1964.

În conştiinţa credincioşilor ortodocşi e cunoscut drept „Sfântul Moldovei" pentru învăţăturile sale.

La Mănăstirea Petru Vodă, sute de credincioşi au asistat la slujbă şi s-au rugat pentru sufletul marelui duhovnic.

Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu a trecut la cele veşnice pe 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani, şi a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă. Mormântul său e vizitat anual de mii de pelerini.