SOCIAL

VIDEO. La Grădina Botanică au fost instalate colectoare solare produse în Republica Moldova

Încă o instituţie publică va avea apă caldă datorită energiei solare. Colectoarele solare produse în premieră în Republica Moldova au fost instalate pe blocul biotehnologic al Grădinii Botanice din Chişinău.

Cele patru colectoare solare instalate pe blocul biotehnologic al Gradinii Botanice vor produce în fiecare lună peste 250 de metri cubi de apă caldă. Acest lucru va permite multiplicarea şi îngrijirea materialului săditor pentru sute de specii de plante care sunt pe cale de dispariţie.

În prezent, specialiştii de la Grădina Botanică încearcă să obţină material vegetativ pentru 8 specii de plante pe cale de dispariţie din RM. Răsadurile se obţin prin metoda de înmulţire în vitro, iar pentru ca planta să crească sănătoasă este nevoie de eprubete curate.

Instalarea colectoarelor solare va permite Grădinii Botanice să facă economii de 500 de mii de lei pe an.

Colectoarele solare au fost produse în Republica Moldova şi oferite în cadrul unui proiect finanţat de Guvernul Poloniei şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi implementat de Agenţia pentru Eficienţă Energetică. Costul total al echipamentelor este de 100 de mii de lei.

În Cartea Roşie din RM sunt incluse aproximativ 200 de plante pe cale de dispariţie. În realitatea, spun specialiştii, din cauza schimbărilor climaterice şi a intervenţiei omului, numărul plantelor rare, vulnerabile şi periclitate este de două ori mai mare.