SOCIAL

VIDEO. La Chişinău a avut loc un marş de comemorare a victimelor dezastrului din 1986

Victimele dezastrului de la Cernobîl au fost comemorate la Chişinău printr-un marş la care au participat câteva sute de persoane. Coloana a pornit de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi s-a deplasat până la complexul memorial al victimelor catastrofei de la Cernobîl.

Participanţii la marş au ţinut un minut de reculegere, după care au fost trase mai multe salve de puşcă. La lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl au participat peste 3.500 de specialişti şi voluntari din Moldova. Printre aceştia s-a numărat şi Nicolae Carai din Olăneşti. Bărbatul avea atunci 18 ani. Era la armată.

„Lume nu era, toţi erau evacuaţi. Ne-au anunţat să nu mâncăm fructe, legume, dar eu m-am scăpat la legume. Stomacul şi rinichii, capul mă doare, prăpăd, alţi băieţi nici copii nu au avut după asta”, a spus Nicolae Carai.

Şi Mihai Caşcaval din Ştefan Vodă  îşi aduce aminte de ziua în care a fost trimis să pună umărul la lichidarea consecinţelor de la Cernobîl.

Dintre cetăţenii Republicii Moldova care au fost în Cerbobîl, peste 1.000 au decedat. Acum doi ani a plecat din viaţă şi soţul Galinei Munteanu.

Soţul Iuliei Rotari a decedat acum 17 ani, din cauza efectelor radiaţiei, după cum povesteşte văduva.

În acest an, 950 de persoane care au participat la decontaminarea zonei, au primit ajutoare materiale unice în valoare de 1.000 de lei. Tot astăzi, preşedintele Igor Dodon a semnat un Decret privind conferirea de distincţii de stat unui grup de participanţi la lichidarea consecinţelor catastrofei de acum 31 de ani.

Şi în Ucraina sunt comemorate victimele de la Cernobîl. Ceremonia a început noaptea la ora 1:30, ora la care s-a produs explozia de la Centrala Nucleară. Momentul a fost marcat prin sunet de clopot, iar supravieţuitorii au depus flori.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, s-a întâlnit astăzi cu preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko, pentru a comemora victimele catastrofei şi au mers în zona afectată de radiaţie. La Cernobîl nu mai există riscul contaminării radioactive, deoarece reactorul a fost izolat cu un sarcofag uriaş din beton ce poate rezista la temperaturi extreme şi la cutremure de pământ.

Catastrofa de la Cernobîl s-a produs la 26 aprilie 1986. Mai multe explozii au distrus atunci reactorul numărul 4 al centralei nucleare, cauzând cel mai mare dezastru nuclear. Până în prezent, între 4.000 şi 200 de mii de persoane au murit în Ucraina din cauza cancerului dar şi a altor maladii cauzate de radiaţii.