SOCIAL

VIDEO. În Republica Moldova, 4% dintre copii s-au născut înainte de termen

Chiar dacă nu cântăresc nici două kilograme, a fost mare sărbătoare astăzi pentru doi bebeluşi născuţi prematur. Copiii, atât de mici ca încăpeau într-o palmă, au primit hăinuţe deosebite. Ideea le aparţine medicilor de la Spitalul Clinic Municipal Numărul 1, care au marcat aşa Ziua Mondială a Prematurităţii.

Maria a venit pe lume mult mai devreme decât era aşteptată. Când s-a născut, cântarea doar 775 de grame. 
Mama Mariei, Olga Popov, spune că şi cel de-al doilea copil al ei s-a născut prematur. Micuţa este aşteptată acasă de doi frăţiori. Ştie deja cât de greu este să creasca un astfel de copil.

Numai 1,8 kg a avut la naştere şi Andrei. El a venit pe lume la 33 de săptămâni. A fost un copil dorit de părinţii lui, care l-au aşteptat cu nerăbdare.

Mică a fost la naştere şi Ilinca, avea numai 930 de grame. Cu multă grijă şi iubire, ea implineşte acum patru ani. Copila îşi doreşte să devină medic, dar până atunci învaţă poezii.

Medicii spun că micuţii născuţi prematur îi „ajung din urmă” în dezvoltare pe cei născuţi la termen în doi-trei ani. Sunt cruciale primele minute de viaţă.

Cauzele naşterilor premature sunt bolile cronice, sarcinile nesupravegheate sau consumul de droguri şi alcool de catre mamă. În Republica Moldova, 4% dintre născuţi au venit pe lume înainte de termen. 85 % din nou-născuţii după 26 de săptămâni de sarcină supravieţuiesc.