SOCIAL

VIDEO. Ghid practic pentru mamele care au născut prematur

post-img

Mamele care au născut copii prematuri vor primi în curând un ghid special, editat cu ajutorul specialiştilor din România. Despre acest lucru a anunţat directorul Asociaţiei Copiilor Născuţi Prematur, Aza Onică, în cadrul emisiunii Obiectiv Comun de la TVR MOLDOVA.

„Asociaţia ”Vitea” a realizat o colaborare cu ”Asociaţia 1 şi 1” din România şi împreună vom edita un ghid. Acest ghid va conţine informaţie despre îngrijirea acestor copii, totodată acolo vor fi multe răspunsurti pentru proaspetele mămici. Ghidul va fi distribuit gratuit.”

Aza Onica a mai declarat că în ţara noastră nu există suficiente echipamente moderne destinate copiilor născuţi prematur şi a dat exemplul Spitalului „Marie Curie” de la Bucureşti.

„Cea mai mare problemă în ţara noastră este lipsa unui echipament modern. Avem nevoie de un bloc nou adaptat. De exemplu, reprezentanţii Asociaţiei „Inima copiilor” au fost la Bucureşti şi ei sunt gata sa ne ajute.”

Cele mai multe mame care nasc copii prematuri sunt din zona rurală, a menţionat Dorina Rotaru, şef Secţia reanimare nou-născuţi Spitalul Clinic Municipal nr. 1.

„Acest lucru se întâmplă şi din cauza că nu au acces la servicii medicale şi clinici specializate. Majoritatea spitalelor se află în raion. Totodată, mamele de la ţară nu sunt informate despre importanţa sănătăţii lor şi acest lucru se răsfrânge asupra copiilor.”

Conform datelor statistice, fiecare al 10-lea copil se naşte prematur.