SOCIAL

VIDEO. Femeia care a fost lăsată să avorteze singură în toaleta IMC, reacţionează

Femeia care a fost lăsată să avorteze singură în toaleta Institutului Mamei şi Copilului reacţionează după ce au fost făcute publice rezultatele comisie de anchetă. Ea susţine că s-au ascuns adevăruri, iar unele date nu corespund realităţii. Declaraţia femeii a fost făcută prin intermediul avocaţilor.

”Sâmbătă, în prima zi de spital am fost pusă să semnez un document pe care nimeni nu mi l-a explicat. Luni, am reuşit să intru la ginecolog după mai multe încercări şi ore petrecute după uşă. Nu m-a controlat, doar mi-a zis să merg la farmacie să iau pastile.... Miercuri am fost trezită de sora medicală, la 5 dimineaţa, m-a pus să iau 8 pastile. Nu mi s-a explicat nimic. După aproape 24 de ore de la provocarea avortului, fiind lăsată absolut singură, am născut în toaletă, la 4-5 dimineaţa, pe 14 decembrie. Când am născut, sora a strigat la mine să merg să mă urc pe masă, unde ar fi trebuit să nasc. Tot atunci medicii discutau că bebeluşul are 540 de grame, dar în acte trebuie să fie indicat 480 de grame. Ulterior, am fost lăsată singură în salon, sângerând continuu. Am văzut că în acte scrie că m-am externat pe 15 decembrie, deşi era 14 şi am probe şi martori care pot confirma acest lucru.”
 
Avocaţii tinerei acuză încălcări multiple. Nu s-a realizat controlul şi supravegherea medicală; avortul a avut loc fără medic, asistentă şi anestezist, au apărut complicaţii post-operatorii precum hemoragie; s-a manipulat cu actele medicale şi neinformarea pacientului. De altfel, avocaţii au depistat că în spitalele lipseşte mecanismul de depunere a plângerilor.

Mai multe femei s-au plâns că nu au unde să scrie oficial despre experienţele traumatizante de care au avut parte în sălile de naşteri.  
 
Şi pentru că Ecaterina s-a plâns că a fost lăsată singură în timp ce abia se ţinea pe picioare, autorităţile au găsit o explicaţie pentru acest lucru. Ei doar au descris condiţiile în care activează medicii în spitale.
 
În urma anchetei realizate de Ministerul Sănătăţii, trei angajaţi ai Institutului Mamei şi Copilului au fost concediaţi din funcţiile de conducere, iar alţi trei – mustraţi, printre care şi directorul Institutului.