SOCIAL

VIDEO. Doi tineri, cercetaţi penal pentru furt. Declaraţiile acestora

Recent, oamenii legii au reţinut doi tineri în vârstă de 25 şi respectiv 28 de ani, locuitori a capitalei, fiind suspectaţi de comiterea unui furt din locuinţă.

Aceştia în timp ce se aflau în blocul de locuit de pe str. E. Coca a sec. Buiucani, unde observând uşa unui apartament descuiată au pătruns în locuinţă de unde au sustras un portmoneu în care se afla un card bancar. Stăpânul apartamentului ar fi ieşit până la un vecin fără ca să încuie uşa de la intrare, iar când s-a întors a depistat lipsa portmoneului cu cardul bancar pe care la momentul sustragerii erau bani în sumă de circa 60 000 lei. Ulterior forţele de ordine au stabilit că indivizii au efectuat câteva tranzacţii şi au extras de pe cardul bancar bani în sumă de 32 mii lei. Acţiunilor lor au fost surprinse de camerele de supraveghere.

Făptaşii au fost identificaţi şi reţinuţi. În cadrul acţiunilor procesual penale aceştia şi-au recunoscut vinovăţia.

Tinerii sunt cercetaţi penal pentru furt, infracţiune care conform legislaţiei se pedepseşte cu amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei,  muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

Poliţia Capitalei solicită şi recomandă următoarele măsuri de siguranţă:

-Dacă plecaţi de acasă până la vecin sau lipsiţi pentru puţin timp – nu lăsaţi uşa neîncuiată.

-Asiguraţi-vă ca uşa principală de acces în locuinţă să fie încuiată peste noapte.

-Fiţi atenţi ca în orice împrejurare să nu vi se fure cheile sau să le pierdeţi. Dacă totuşi vi s-a

întâmplat – schimbaţi imediat lacătul uşii.

-Educaţi-vă copiii să reacţioneze prompt în situaţii când cineva necunoscut încearcă să-i convingă despre faptul că sunt prieteni sau colegi de serviciu cu dumneavoastră si au venit după cheile locuinţei sau după bunurile din casă

-În cazul când plecaţi în concediu sau weekend, apelaţi la o cunoştinţă sau vecin de încredere să vă supravegheze locuinţa. Lăsaţi acestuia un număr de telefon la care puteţi fi de găsit.