SOCIAL

VIDEO. Bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău va fi gata abia în august 2018

Asfalt denivelat ori crăpat, capace de canalizare prea ridicate sau borduri şi pavaj rupt pe trotuare. Sunt doar câteva dintre problemele care au apărut pe bulevardul Ştefan cel Mare, deşi nici nu a fost inaugurat oficial. De aceea, darea în exploatare a principalei artere a Chişinăului a fost din nou amânată. Noul termen este august 2018.

Cea mai importantă arteră din Chişinău care a fost renovată şi se doreşte a fi una europeană, e departe de a fi aşa. În unele zone de pe trotuare pavajul fie lipseşte, fie a fost instalat greşit. 
   
În mai multe zone, pe asfatul proaspăt turnat au apărut valuri. Autorităţile locale s-au autosesizat şi au luat probe care au şi fost expediate la  expertiză, în laboratoare din străinătate. 

Toate neregulile trebuie să fie rezolvate până în luna august a anului viitor. Locuitorii capitalei nu sunt mulţumiţi de calitatea lucrărilor. 

Reabilitarea străzilor Ştefan cel Mare, Constantin Negruzii şi Vasile Alecsandri s-a facut din împrumutul de 22 de milioane de euro, acordat de BERD şi BEI.