SOCIAL

VIDEO. Noi promisiuni din partea autorităţilor. Schemă reactualizată a transportului public din Chişinău

post-img

Autorităţile municipale promit reactualizarea schemei complexe a transportului public din Chişinău, a Planului urbanistic zonal şi analiza Planului Urbanistic General, pentru a reabilita imaginea oraşului. Aceste modificări ar putea fi aprobate până la sfârşitul anului. Subiectul a fost dezbătut în cadrul emisiunii Obiectiv Comun, de la TVR MOLDOVA.

„Proiectele vor fi elaborate în anul 2017, cel puţin schema de transport va fi elaborată şi aprobată. Planul urbanistic zonal Centru, sperăm că în 2018 va fi elaborat şi aprobat. Ne rămâne doar de implementat tot ce ţine de confortul urban pe care îl aşteptăm”, a declarat arhitectul - şef al municipiului Chişinău, Sergiu Borozan.



Primăria Chişinău a creat un grup de lucru cu scopul de a identifica soluţii şi de a propune reactualizarea Schemei complexe a transportului din municipiu.

Pentru a implementa aceste proiecte avem nevoie de specialişti calificaţi, susţine directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, Ion Ştefăniţă.

„Fiecare metru pătrat din această municipalitate trebuie să fie planificată gândit. Respectiv ca să avem acel confort urban este foarte important ca direcţiile de profil, instituţiile de proiectare să se concentreze pe elaborarea documentaţiei de urbanism şi implementarea lor. Nu este suficient să le elaborăm şi să le aprobăm, dar să le implementăm. Pentru asta avem nevoie şi de specialişti, de concetăţenii noştri care fac studii peste hotare să revină acasă”, a menţionat Ion Ştefăniţă.



Raportul grupului de lucru va fi prezentat pentru examinare Consiliului Municipal Chişinău până la data de 31 martie.

Emisiunea integrală poate fi urmărită aici.