SOCIAL

VIDEO. Astăzi, la Chişinău, este marcată Ziua Naţională a Donării de Organe

Donarea de organe este speranţa pentru viaţă. Acesta este mesajul transmis de medici de Ziua Naţională a Donării de Organe. Mulţi oameni încă nu ştiu că o astfel de procedură poate scoate pe cineva din ghearele morţii şi refuză să doneze organe celor aflaţi în suferinţă. Astăzi s-au împărţit pliante informative despre tot ce înseamnă transplant.

Povestea Elenei Şchiopu poate impresiona pe oricine. Femeia a demonstrat că visul de a fi mamă este mai presus de orice. După un transplant de rinichi, a dat naştere unui copil.
 
Iar lui Nicolae Lupaşcu i-a fost transplantat un rinichi când avea doar 17 ani. Se întâmpla în 2002, când oamenii nici nu ştiau că pot exista asemenea intervenţii. Mama lui a fost cea care l-a născut, la propriu, pentru a doua oară.
 
Şansa la viaţă a celor care au nevoie urgent de un organ transplantat devine de multe ori imposibilă. Specialiştii de la Agenţia de Transplant vor să combată aceste stereotipuri şi au împărţit astăzi pliante informative despre tot ce înseamnă donarea organelor.
 
În premieră pentru Republica Moldova, ţara va fi gazda Zilei Europene a Donării de Organe. Evenimentul va avea loc exact peste un an, la 13 octombrie 2018 şi va aduna peste 50 de oaspeţi din ţările europene.
 
În acest an s-au realizat deja 17 transplanturi de rinichi, 11 de ficat, 29 de cornee şi peste 100 de ţesut osos.