SOCIAL

VIDEO. Actorul Gheorghe Urschi a împlinit astăzi 70 de ani 

Gheorghe Urschi, actorul care a descreţit mii de frunţi şi a lumitat mii de suflete cu glumele lui, împlineşte astăzi 70 de ani. Tradiţional, rudele şi prietenii au venit să-i ureze maestrului la mulţi ani. Cel mai frumos cadou l-a primit, însă, de la câinele poliţiei de frontieră, Luky, care l-a surprins pe umorist cu un spectacol de zile mari.

În fiecare an pe 18 ianuarie, prietenii lui Gheorghe Urschi îi calcă pragul cu "la mulţi ani" şi ... cu simbolul zodiacului chinezesc. Şi dacă anul trecut au fost cu cocoşul, astăzi au venit cu Luky, ce i-a pregătit o surpriză.

Prietenii spun că vin cu mare drag să-i aducă un strop de fericire celui care, ani la rând, a dăruit bucurie întregii ţări.
Şi tinerii de la Comedy Zebra Show, care îi calcă pe urme, au venit cu o felicitare pentru Regele Umorului din Republica Moldova.

Pe lângă flori şi urări de bine, Maestrul a fost invitat şi la dans.

Fiica lui Gheorghe Urschi, care îi este mereu aproape, supune că umoristul este întotdeauna bucuros de oaspeţi.
 
Mai mult, pentru ziua umorului, 1 aprilie, au pregătit o surpriză.
 
Gheorghe Urschi este actorul, regizorul şi umoristul care, timp de 40 de ani, a bucurat spectatorii din Republica Moldova cu umor de calitate.
 
Maestrul s-a retras din scenă în  2011, când a suferit un atac cerebral. În 2012 i s-a conferit titlul de "Artist al poporului", pentru dezvoltarea genului satirico-artistic. Iar în  2014 a devenit cetăţean de onoare al oraşului Chişinău.