SOCIAL

VIDEO. 200 de litri de alcool din regiunea transnistreană au fost confiscaţi la Vamă

post-img

Un caz de trafic ilicit cu alcool etilic a fost deconspirat la vamă. Ofiţerii au reţinut peste 200 de litri de alcool, care, conform informaţiilor deţinute, erau transportate prin evitarea controlului vamal.

Alcoolul a fost depistat într-un autoturism de model Volkswagen Golf, acesta fiind stopat pentru verificări în localitatea Vălcineţ (raionul Ocniţa). Ca urmare a controlului vamal, din salonul automobilului, vameşii au ridicat 11 butelii cu alcool, cu volumul  de 20 de litri fiecare, fără acte de provenienţă.

Potrivit informaţiilor, şoferul transporta marfa din regiunea transnistreană, ocolind posturilor vamale interne de control, astfel încercând să se eschiveze de la achitarea accizelor, TVA-ului şi taxei vamale.

Ca urmare, alcoolul a fost ridicat de către echipele mobile în vederea continuării cercetărilor, iar şoferul este documentat pentru trafic ilicit cu produse alcoolice.