SOCIAL

Veste bună pentru basarabenii cu dublă cetăţenie: Alocaţia pentru copii - majorată

Veste bună pentru basarabenii cu dublă cetăţenie. Începând de astăzi, copiii ai căror părinţi deţin şi cetăţenia României  primesc alocaţii majorate cu 20%.

În ceea ce priveşte a doua creştere, ministrul muncii de la Bucureşti, Raluca Ţurcan, a precizat că urmează să se stabilească dacă se va menţine şi a doua tranşă de 20%, mărire care ar putea avea loc în luna iulie sau august.  Astfel, alocaţia pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani va ajunge la suma de 214 lei româneşti pe lună, echivalentul a 920 de lei moldoveneşti. Raluca Ţurcan a subliniat anterior că alocaţiile pentru copiii mai mici de doi ani şi pentru cei cu handicap, care nu au împlinit 18 ani, vor creşte până la 427 de lei româneşti pe lună, ceea ce înseamnă 1 840 de lei moldoveneşti.