Vameşii, mobilizaţi pentru fluidizarea traficului transfrontalier în ajunul Paştelui Blajinilor
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Vameşii, mobilizaţi pentru fluidizarea traficului transfrontalier în ajunul Paştelui Blajinilor

Angajaţii Serviciului Vamal continuă să activeze la capacitate maximă pentru a accelera traficul transfrontalier în ajunul Paştelui Blajinilor. O sporire a valorilor de trafic este aşteptată pentru ziua de astăzi, îndeosebi, pe sensul de intrare în ţară.

Serviciul Vamal este pregătit pentru o eventuală creştere a fluxurilor, având dispuse o serie de măsuri pentru a reduce timpul de aşteptare în vamă. Acestea se referă preponderent la suplinirea numărului de personal şi a echipamentelor de verificare, utilizarea tuturor arterelor de control indiferent de sensul de traversare, precum şi implicarea şefilor posturilor vamale şi a adjuncţilor acestora în actul de vămuire.

Pentru comoditatea persoanelor care intenţionează să traverseze frontiera, Serviciul Vamal are instituit Centrul Unic de Apel (+373 22 574 111), unde acestea pot afla informaţii privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau pot face reclamaţii cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajaţii instituţiei. De asemenea, pe pagina web a Serviciului Vamal, şoferii pot vedea în timp real traficul din cele mai tranzitate posturi, pentru a-şi putea planifica ruta optimă.
Similare