Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Urmaşii basarabenilor deportaţi în Siberia nu uită calvarul prin care au trecut familiile lor

Sistemul represiv stalinist i-a ucis părinţii şi i-a schimbat viaţa. Povestea Elenei Gîdilică este o mărturie a calvarului prin care a trecut familia ei, dar şi mulţi alţi basarabeni care au fost victime ale nemiloasei ocupaţii sovietice.

Drumul către Siberia i-a pus familia la grele încercări. Pe lângă frig, foamete şi sete, frica era o altă barieră greu de trecut.
 
Peste un an, Vasile a murit în Siberia. La un pas de moarte a fost şi mama Elenei, care a trecut prin chinuri groaznice.
 
După 7 ani petrecuţi acolo, mama Elenei a avut curajul să fugă, dar acasă a dat peste alt calvar.
 
Se împlinesc 69 de ani de la cel mai mare val de deportări din Basarabia. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, peste 11 mii de familii de basarabeni au fost duse, forţat, în Siberia.
Similare