Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

UNICEF şi Parlamentul de la Chişinău încurajează implicarea taţilor în creşterea şi educarea copiilor

Proiect fotografic inedit în Parlamentul de la Chişinău. Legislativul Republicii Moldova găzduieşte expoziţia de fotografie "Primele momente contează". Evenimentul, organizat în parteneriat cu UNICEF, are menirea de a încuraja implicarea taţilor în creşterea şi educarea copiilor.

În fotografii sunt surprinse portretele a nouă taţi, alături de micuţii lor, în primele clipe ale vieţii. Expoziţia face parte din campania globală UNICEF "Primele momente contează", care pune accentul pe primele 1 000 de zile din viaţa copilului şi impactul experienţelor timpurii pentru creierul în curs de dezvoltare al copiilor.
 
Expoziţia a fost inaugurată de preşedintele parlamentului, Andrian Candu, care este tatăl a trei copii, şi de celebrul chitarist Alex Calancea, care, recent, a devenit tătic pentru a doua oară.

Campania "primele momente contează" are menirea de a încuraja participarea taţilor la creşterea copiilor din primele zile de viaţa. În acest sens, în Republica Moldova a fost legiferat concediul paternal. De la aprobarea legii în 2016, peste 3 300 de taţi au beneficiat de cele 14 zile plătite din fondul de asigurări sociale pentru a fi alături de familie.
Similare