SOCIAL

Un tânăr, traficant de droguri, a fost urmărit şi reţinut în flagrant delict

post-img

Un tânăr de 24 ani, anterior judecat de mai multe ori pentru infracţiuni legate de droguri, a fost reţinut şi încătuşat de procurori şi ofiţerii de investigaţii ai sectorului Buiucani. Activitatea criminală a suspectului a fost monitorizată de către forţele de ordine pe parcursul mai multor săptămâni.

Bănuitul a fost surprins în flagrant delict când ar fi încercat să comercializeze substanţe narcotice pe o stradă din capitală. Acesta a fost reţinut în automobilul cu care se deplasa, unde au fost efectuate percheziţii autorizate, fiind depistate şi ridicate 50 de pacheţele cu o substanţă fărâmiţată şi uscată, asemănătoare etnobotanicelor. De asemenea, s-au găsit şi mijloace financiare, care ar fi fost obţinute în urma vânzărilor drogurilor.

În acest sens, cantitatea de masă vegetală urmează a fi expertizată la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP, iar suspectul riscă să fie cercetat penal pentru circulaţia ilegală a drogurilor în proporţii mari. Conform legii, sunt aplicate sancţiuni sub formă de amendă în mărime de la 19 000 la 25 000 lei sau  închisoare de până la doi ani.

Poliţiştii şi procurorii continuă investigaţiile cazului pentru a depista complicii lui, precum şi provenienţa şi metodele de transportare a drogurilor.