SOCIAL

Un tânăr care de cinci ani era căutat de autorităţi a fost reţinut în timp ce traversa ilegal hotarul

post-img

Un tânăr moldovean, care de cinci ani era căutat de autorităţile de drept naţionale, a fost reţinut în timp ce încerca să revină în ţară, prin ocolirea punctelor de trecere a frontierei. Ba mai mult, bărbatul nu deţinea niciun document de identitate, iar ca justificare a declarat că recent a fost eliberat dintr-un penitenciar al Ucrainei.

La sfârşitul săptămânii trecute, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliţiei de Frontieră Briceni cu ajutorul sistemului fix de supraveghere cu termovizor a fost observată o persoană, ce înainta grăbit dinspre Ucraina spre interiorul ţării. Imediat, în regiune a intervenit grupa operativă care a reţinut persoana în cauză pe direcţia Briceni – Rossoşani. La faţa locului, în baza declaraţiilor a fost identificat cetăţeanul Republicii Moldova, în vârstă de 29 de ani. Astfel, pentru confirmarea identităţii, bărbatul a fost escortat la sediul Sectorului, unde s-a aflat că este un locuitor al satului Bezeda, raionul Briceni.

La audieri, tânărul moldovean a relatat că timp de un an s-a aflat în detenţie, fiind condamnat de autorităţile ucrainene pentru răspândirea unui apel fals. La fel, cercetările riguroasă au scos la iveală şi faptul că pe numele lui există un dosar penal, fiind căutat de către Inspectoratul de Poliţie Briceni pentru a răspunde în faţa legii.

În prezent, organul de urmărire penală din cadrul Direcţiei regionale NORD cercetează cazul sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzut de art.362 al.1 Cod Penal al RM, conform căruia cetăţeanul moldovean riscă amendă în mărime de până la 750 u.c. sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani. Totodată, tânărul a fost preluat de către reprezentanţii IP Briceni, pentru stabilirea altor fapte comise anterior de acesta.