SOCIAL

Un poliţist a fost înjunghiat în sectorul Botanica

post-img

Un om al legii a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat în umăr de o persoană agresivă. Colegul omului legii a efectuat o împuşcătură şi l-a rănit pe agresor. Incidentul a avut loc pe strada Hristo Botev, din sectorul Botanica al municipiului Chişinău, potrivit deschide.md.

Potrivit datelor preliminare, cei doi poliţişti au intervenit la o chemare în urma unui conflict familiar, într-un bloc de locuinţe de pe strada sus indicată. În momentul când membrul echipajului BRO documenta cazul, agresorul i-a aplicat o lovitură în umăr cu un cuţit de bucătărie şi a încercat să dea bir cu fugiţii.

Cel de-al doilea membru al echipajului  BRO a folosit arma din dotare pentru reţinerea agresorului. Dânsul fost împuşcat în picior, iar la faţa locului a fost solicitată intervenţia unei ambulanţe pentru a acorda ajutor medical persoanelor rănite.