SOCIAL

Un nou sistem de canalizare şi o staţie modernă de epurare au fost construite în Cantemir, cu suportul UE

Locuitorii oraşului Cantemir au condiţii mai bune de trai datorită unei investiţii de 8,7 milioane de euro asigurată de Uniunea Europeană şi Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare. S-a construit un nou sistem de canalizare şi o staţie modernă de epurare ce asigură condiţii sporite de igienă şi protejează mediu.

Lucrările au început în vara lui 2019 iar 5 mii de gospodării din Cantemir sunt conectate acum la un nou sistem de canalizare cu lungime de peste 21 de kilometri.

Pe lângă sistemul de canalizare, s-a construit şi o staţie de epurare a apelor uzate. Staţia va contribui la protecţia mediului şi evitarea unor riscuri majore pentru sănătatea oamenilor.

GABRIEL TERENTE, manager de proiect: „Dacă până acum, oamenii îşi aruncau dejecţiile într-i fântână şi spuneau că pe mine nu mă interesează că se duce în pământ, de acum, asta nu se va mai întâmpla.”

NATALIA GAVRILIŢA, prim-ministrul Republicii Moldova: „Serviciile de alimentare cu apă şi sanitaţie au un rol decisiv pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor şi pentru evitarea excluderii cetăţenilor şi izolării.”

ROMAN CIUBACIUC, primarul oraşului Cantemir: „O altă componentă impăortantă dezvoltată în cadrul proiectului este faptul că Apă Canal Cantemir este mai pregătită pentru serviciile de alimentare cu apă şi colectare a apelor uzate sin oraşul Cantemir.”

Valoarea totală a proiectului este de 8.7 milioane de euro din care  Uniunea Europeană a contribuit cu  6 milioane de euro.

Excelenţa Sa JANIS MAZEIKS, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: „Acest sprijin va aduce o mai bună calitate a vieţii cetăţenilor şi o conservarea a unui mediu sănătos pentru viitoarele generaţii.”

Partenerul de implementare şi co-finanţatorul noului sistem de canalizare în oraşul Cantemir este Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare, care a finaţat proiectul cu 2,7 milioane de euro.

Excelenţa Sa STELLA AVALLONE, ambasadorul Republicii Austria în Republica Moldova: „Locuitorii oraşului Cantemir beneficiază deja de acest proiect foarte modern, care asigură acces la sănătate, igienă înaltă, prin asigurarea cu apă a oamenilor din regiune.”

 Iniţiativa "Consolidarea infrastructurii de alimentare cu apă şi canalizare în oraşul Cantemir" face parte din Proiectul Dezvoltarea Zonelor Rurale din Republica Moldova.