SOCIAL

Un nou serviciu electronic a fost lansat pentru persoanele care dau în chirie imobile

post-img

Persoanele care dau în chirie imobile pot achita impozitul pe venit aferent acestor operaţiuni prin intermediul Serviciului Guvernamental de Plăţi Electronice- MPay.

Impozitul va fi achitat urmând câţiva paşi simpli: accesaţi pagina serviciului https://mpay.gov.md/Services/Service/VEN01, introduceţi datele solicitate în formular şi plata va fi procesată imediat.

Impozitul pe venit aferent operaţiunilor de predare în posesie şi/sau folosinţă a proprietăţii imobiliare constituie 7% din valoarea contractului de locaţiune, arendă etc. Calcularea acestuia este responsabilitatea plătitorului.

Persoanele supuse acestei impozitări înainte de a achita impozitul trebuie să înregistreze contractul de locaţiune la Serviciul Fiscal de Stat. Mai multe detalii pot fi gasite pe pagina web a Serviciului Fiscal de Stat- http://www.fisc.md.