SOCIAL

Un liceu din Ceadâr-Lunga va deschide o clasă cu predare în limba română

post-img

Un liceu din municipiul Ceadâr-Lunga, UTA Gagauz-Yeri, va deschide în următorul an de studii o clasă cu predare în limba română. Instituţia a înregistrat deja mai multe cereri de înscriere în această clasă.

Posibilităţile deschiderii unei clase cu predare în limba română, în anul de studii 2020-2021, în Liceul teoretic nr. 2 din Ceadâr-Lunga, au fost examinate recent de către viceguvernatorul autonomiei, Olesea Tanasoglo, şeful Direcţiei pentru educaţie de la Comrat, Natalia Cristeva, şi directorul liceului, Valentina Cebotari, transmite moldpres.

Pentru această clasă a fost rezervat un etaj din clădirea şcolii, care până la începerea noului an de studii trebuie să fie reparat.

Iniţiativa a fost apreciată de localnici şi, potrivit Valentinei Cebotari, în prezent sunt deja înregistrate 19 cereri de şcolarizare din partea părinţilor care doresc să-şi dea copiii în această clasă.

Demersul de a include clasa cu predare în limba română a fost aprobat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, fiind aprobată şi învăţătoarea Inga Fialcovschi, filolog, profesor de limbă română. De asemenea, se preconizează şi atragerea în procesul de studii a profesorilor de disciplini estetice şi reale.

În prezent, în autonomia găgăuză activează trei instituţii de învăţământ cu predare în limba română: Liceul „Mihai Eminescu” din Comrat, Liceul „Luceafărul” din Vulcăneşti şi Liceul „Grigore Vieru” din satul Cioselia Rusă.