VIDEO. Un hoţ în lege, originar din Kazahstan, a fost expulzat din Republica Moldova
Sursa foto:politia.md Vizualizari:

VIDEO. Un hoţ în lege, originar din Kazahstan, a fost expulzat din Republica Moldova

Un cetăţean din Kazahstan, cunoscut în lumea criminală ca Lioşa Semipalatenski, în vârstă de 60 de ani, şi un însoţitor al acestuia, în vârstă de 32 de ani, au fost expulzaţi din Republica Moldova. Cei doi au fost declaraţi indezirabili pe un termen de 15 ani.

Potrivit Inspectoratului Naţional de Investigaţii, autoritatea criminală a venit în Republica Moldova pentru a pune la cale un canal de droguri din Kazahstan în ţările europene, cu tranzitarea Republicii Moldova. Cei doi au fost localizaţi pe 13 aprilie, iar a doua zi au fost expulzaţi.

Ofiţerul de presă INI, Diana Sochircă, a declarat pentru IPN că cei doi bărbaţi nu au fost extrădaţi forţelor de ordine din Kazahstan, întrucât nu sunt daţi în urmărire.
 
În apartamentul percheziţionat, poliţiştii au depistat  6000 dolari, trei telefoane mobile, un Ipad, mai multe cartele SIM a operatorilor de telefonie mobilă naţionali şi internaţionali.

Similare