SOCIAL

Un grup de studenţi din Marea Britanie a predat lecţii de engleză copiilor din Bălţi

Experienţă inedită pentru şase voluntari din Marea Britanie. Au mers la Bălţi, unde, timp de cinci zile, au predat limba engleză unui grup de copii, inclusiv din familii social-vulnerabile. Iar pentru a fi cât mai utili, spre sfârşitul vizitei, voluntarii au împărţit pliante despre prevenirea şi tratarea tuberculozei.

Este ultima zi în care studenţii britanici predau limba engleză acestui grup de copii. Într-o atmosferă degajată, elevii trebuie să scrie un mic eseu despre cele cinci zile în care au învăţat împreună cu voluntarii din Marea Britanie. O experienţă de neuitat, dar şi foarte utilă.

Ideea de voluntariat la Bălţi a venit din partea lui Sabin Rufa, fost elev al Liceului "Ion Creangă" din Chişinău. După absolvirea clasei a zecea, Sabin a câştigat o bursă de studii în Marea Britanie. Acum, în timpul liber de studii a decis să facă şi voluntariat pentru ţara sa. Astfel, împreună cu câţiva colegi, a venit la Bălţi să predea ore de engleză.
 
Experienţa a fost şi pe placul voluntarilor britanici.
 
Voluntarii nu s-au limitat doar la predarea limbii engleze. Aceştia au împărţit în municipiul Bălţi pliante despre simptomele, prevenirea şi tratarea tuberculozei.
 
În semn de mulţumire pentru implicare, gazda voluntarilor la Bălţi, Asociaţia Speranţa Terrei, le-a organizat o excursie la Soroca şi Orheiul Vechi.