SOCIAL

Un gard din beton, instalat ilegal pe strada Alba Iulia din sectorul Buiucani al Chişinăului, este demontat

Un gard din beton, înalt de trei metri, a răsărit din senin chiar în mijlocul unui trotuar. Situaţia bizară, care durează de mai mult de zece ani, poate fi întâlnită pe strada Alba Iulia, din sectorul Buiucani al Chişinăului. Iniţiativa este a unui antreprenor care şi-a îngrădit astfel şantierul, deşi nu avea niciun act care să îi permită acest lucru. După ce localnicii din zonă s-au plâns, autorităţile municipale l-au obligat pe agentul economic să-şi dărâme gardul.

Construcţia acestui imobil a început acum 11 ani. Urmă sa fie deschis un centru de oficii. Atunci a şi fost instalat gardul, iar în acest fel, antreprenorul, fără niciun drept şi fără niciun document şi-a atribuit ilegal un teren de 700 de metri pătraţi. La scurt timp, lucrările de construcţie s-au oprit, iar gardul asa şi a rămas. Abia acum, după 11 ani, acesta va fi demolat.
 
De fapt, construcţia a fost, de la început, ilegală. Agentul economic a obţinut dreptul de proprietate asupra imobilului doar după ce a mers în instanţa de judecată. Însă nu şi a terenului din jur, pe care totuşi l-a îngrădit. Pretura Buiucani l-a înştiinţat că trebuie să-şi demonteze gardul, altfel se va interveni in forţă. Astăzi, pe şantier erau doar muncitorii, care au refuzat să discute cu presa.
 
Astfel, trotuarul ar urma să fie din nou al cetăţenilor, cel puţin aşa promit autorităţile. Locuitorii din zonă spun că abia aşteaptă acest lucru pentru că este un adevărat chin să se deplaseze alături de maşini sau printre resturile de construcţii.
 
Odată cu eliberarea trotuarului, autorităţile municipale mai promit că se va repara şi carosabilul, vor fi instalaţi noi stâlpi pentru iluminat şi se vor amenaja locuri de parcare. Totul se va face cu banii de la trei agenţi economici care, după ce au ridicat blocuri de locuit în preajmă, au distrus zona. În privinţa gardului ilegal, responsabilii de la pretura Buiucani au sesizat Procuratura Municipiului Chişinău.