SOCIAL

Un fost şef de întreprindere şi doi primari au ajuns în vizorul ANI

post-img

Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) a emis acte de constatare în privinţa a trei subiecţi ai declarării. Astfel, inspectorii de integritate au stabilit două conflicte de interese, care au fost admise de către ex-directorul unei întreprinderi  din raionul Anenii Noi şi primarul comunei Stoicani din raionul Soroca. O incompatibilitate de funcţie a fost constatată la primarul comunei Crihana din raionul Orhei. Subiecţii riscă interdicţii.

În primul caz, este vorba despre fostul director interimar al Întreprinderii Municipale ”Serele Moldovei”, care anterior s-a aflat în subordinea Ministerului Agriculturii Dezvoltării Regionale şi Mediului şi Agenţiei Proprietăţi Publice. În perioada, mai 2016 – noiembrie 2020, subiectul a deţinut interimatul funcţiei de conducător al instituţiei.

În anul 2017, potrivit sesizării, acesta şi-a  angajat ginerele în funcţia de inginer. Pe numele acestuia a emis şi semnat mai multe acte, şi anume ordinul de angajare, contractul individual de muncă.  Peste un an, şi-a pus semnătura şi pe ordinul privind încetarea contractul individual de muncă. Fostul director al întreprinderii nu a declarat conflictul de interese în raport cu ginerele său, nu s-a abţinut de la semnătură şi nu a aşteptat o soluţie vizavi de ruda apropiată.

Un alt conflict de interese a fost identificat pe numele primarului comunei Stoicani din raionul Soroca. În perioada 2013-2019, subiectul în calitate de primar, dar şi de Preşedinte al Comisiei de licitaţie, a participat la luarea mai multor decizii şi a semnat/încheiat acte juridice în favoarea fiului şi firmei soţiei sale.

În perioada vizată au fost emise/încheiate aproximativ 19 decizii şi contracte, între primar, fiul său şi firma soţiei, în care erau vizate mai multe terenuri aferente, arendarea a două automobile de serviciu de compania privată a soţiei şi de achiziţionare a unor servicii. Ca şi în cazul anterior, primarul nu s-a abţinut de la luarea deciziilor favorabile persoanelor apropiate, nu a declarat conflictul de interese şi nu a aşteptat o soluţie în acest sens.

Şi primarul localităţii Crihana din raionul Orhei s-a ales cu o încălcare. Acesta a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor. Până la emiterea actului de constatare,  primarul deţinea şi funcţii administrative în două firme private. Astfel că, după validarea mandatului, în noiembrie 2019, primarul a avut termen de 30 de zile pentru a-şi soluţiona starea de incompatibilitate.

Din explicaţiile oferite inspectorului integritate, primarul a invocat că nu a reuşit să îţi rezolve incompatibilitatea din cauza fondatorului uneia dintre firme, care era plecat peste hotare şi a persoanei cu care a avut înţelegerea de a-i transmite în gestiune cealaltă firmă.

Dacă actele de constatare vor rămâne definitive,  subiecţii vor  decăzuţi din dreptul de a deţine o funcţie publică sau de demnitate publică, cu aplicarea interdicţiei de trei ani de zile de a mai ocupa funcţii