SOCIAL

Un deţinut riscă încă 3 ani de închisoare, după ce a încercat să evadeze din Penitenciarul nr.18 Brăneşti

post-img

Un deţinut de la Penitenciarul nr.18 Brăneşti, condamnat la şase ani şi jumătate, ar putea sta încă 3 ani după gratii, după ce a încercat să evadeze. Tânărul s-a ascuns în mina în care lucra, dar a fost găsit după mai multe ore de căutări.

Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, incidentul a avut loc sâmbătă, 19 septembrie, în jurul orei 16:00.

Deţinutul, în vârstă de 22 ani, era încadrat în câmpul muncii, în bază de contract, la mina de extragere a pietrei de calcar. El nu s-a prezentat la ieşirea de la obiectul de lucru. Asfel, fiind luată în calcul versiunea unei evadări, pentru căutarea şi reţinerea acestuia imediat au fost instituite grupe de căutare. În jurul orei 20:00, deţinutul a fost găsit în mină într-un loc ascuns.

Organele procuraturii şi inspectoratul de poliţie documentează cazul. Dacă va fi stabilită vinovăţia, acesta riscă să fie condamnat suplimentar până la 3 ani de închisoare.