SOCIAL

Un Colegiu al Medicilor Veterinari ar putea fi creat în R. Moldova

post-img

O iniţiativa legislativă care prevede crearea Colegiului Medicilor Veterinari a fost dezbătură, astăzi, de către Comisia agricultură şi industrie alimentară a Parlamentului. Iniţiativa va fi propusă spre votare în plenul legislativului. Colegiul va ţine sub control aspectele fundamentale ale activităţilor sanitar-veterinare şi va coordona formarea profesională continuă a specialiştilor.

Colegiul Medicilor Veterinari va reprezenta o organizaţie profesională autonomă, apolitică şi nonprofit, din care vor face parte, obligatoriu, toţi medicii veterinari din Republica Moldova. Veniturile  anuale ale Colegiului vor fi formate din cotizaţiile anuale de membru.

Acelaşi proiect de lege prevede organizarea şi exercitarea profesiei de medic veterinar. Prin urmare, potrivit proiectului, domeniul de activitate al medicului veterinar va include medicina veterinară privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, siguranţa produselor alimentare, diagnosticul de laborator veterinar, supravegherea salubrităţii furajelor şi altor produse nutritive destinate animalelor.

De asemenea, activitatea medicului veterinar se va extinde asupra identificării, înregistrării şi reproducerii animalelor, având responsabilitatea de a prescrie, elibera, comercializa şi administra produse farmaceutice de uz veterinar, raticide şi dezinfectanţi. Totodată, proiectul prevede că activitatea medicului veterinar nu va fi activitate de întreprinzător.

Iniţiativa legislativă prevede şi crearea Colegiului Medicilor Veterinari care, în opinia autorilor, va ţine sub control aspectele fundamentale ale activităţilor sanitar-veterinare şi va coordona formarea profesională continuă a specialiştilor. Colegiul va reprezenta o organizaţie profesională autonomă, apolitică şi nonprofit, din care vor face parte, obligatoriu, toţi medicii veterinari din Republica Moldova. Veniturile  anuale ale Colegiului vor fi formate din cotizaţiile anuale de membru.

O altă noutate a proiectului este instituirea anuală, în ultima sâmbătă din luna aprilie, a Zilei profesionale a medicului veterinar din Republica Moldova. De asemenea, proiectul prevede şi măsuri de răspundere disciplinară a medicilor veterinari.

Proiectul urmează să fie examinat şi votat în şedinţa plenară a Parlamentului.