SOCIAL

Un cetăţean al Republicii Moldova dat în căutare de autorităţile elveţiene a fost arestat în Italia

post-img

Un cetăţean al Republicii Moldova în vârstă de 37 de ani a fost arestat de autorităţile italiene în preajma casei în care locuia, aflată în localitatea Arcella din regiunea Calabria.

Bărbatul era dat în căutare internaţională de către autorităţile din Elveţia, ţară în care, potrivit presei italiene, a comis numeroase furturi din locuinţe.

Potrivit sursei citate, moldoveanul ar fi comis infracţiuni şi pe teritoriul italian, în locuinţa lui fiind descoperite două computere care fuseseră furate în noaptea de 13 noiembrie dintr-o şcoală din localitatea Verbania. Poliţiştii italieni suspectează că cetăţeanul Republicii Moldova ar fi tăinuit furtul acestor computere şi le-a ascuns la el acasă.

În prezent, moldoveanul se află în stare de arest, unde aşteaptă procedurile de extrădare către autorităţile din Elveţia.