SOCIAL

Un bărbat acuzat de omor contestă modul în care decurg cercetările

Bărbatul acuzat că a ucis cu sânge rece şi a dezmembrat o tânără de 20 de ani din oraşul Cricova, este nemulţumit de anchetă.

Acesta a solicitat în instanţă că dosarul său să se întoarcă la faza de urmărire penală, pentru a se efectua unele expertize suplimentare. Instanţa, însă, i-a respins demersul.

Bărbatul de 32 de ani spune că în lipsa acestor expertize nu-şi poate construi apărarea. El neagă că ar fi ucis-o pe tânăra dar recunoaşte că a dezmembrat-o, ca să ascundă cadavrul.

În versiunea sa, tânăra, cu care avea o relaţie, s-ar fi sinucis după ce s-au certat. Cazul a zguduit opinia publică în luna mai când, pe malul unui lac din apropierea Chişinăului, a fost găsită o geantă în care era cadavrul fetei, la o săptămână după ce mama acesteia a anunţat dispariţia ei.