SOCIAL

Ultima dată când Primăria Chişinău a dat în chirie un spaţiu a fost în 2006

Potenţial de aduna sute de milioane de lei în bugetul oraşului Chişinău există. Nu, însă, şi dorinţă. Ultima dată când municipalitatea a dat în chirie un spaţiu a fost în 2006, adică acum 12 ani. Asta se întâmplă din cauza consilierilor municipali, care nu fac decât să se certe la şedinţe, timp în care s-au adunat aproape două mii de proiecte. Multe dintre acestea au fost depuse cu zece ani în urmă.

Astfel, dintre acestea peste o mie au fost depuse de Direcţia Arhitectură, iar 521 de către Direcţia Economie.

De exemplu, ultima licitaţie de închiriere a avut loc în 2006. Toate contractele de acest fel încheiate sunt prelungite an de an fără a se modifica preţul. Astfel, există agenţi economici care beneficiază de spaţiu în sectorul Centru, la preţ de sectorul Râşcani. Pagubele sunt imense.
 
Ultima dată când municipalitatea a aprobat o vânzare de terenuri a fost în 2013. Astfel, oamenii nu pot obţine titluri de proprietate pentru loturile de pământ, asta deşi nu există un blocaj legal.
 
Săptămâna trecută au fost două tentative de începere a şedinţelor Consiliului Municipal Chişinău, însă fără succes. Astăzi, aleşii locali s-au adunat, din nou, şi încearcă să aprobe ordinea de zi.