SOCIAL

UE susţine sectorul agroalimentar din R. Moldova

Uniunea Europeană continuă să susţină dezvoltarea sectorului agroalimentar, prin implementarea proiectului „Dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova". De această dată, principalul obiectiv e creşterea capacităţii de producere a soiei organice. S-a realizat chiar şi un studiu privind percepţia populaţiei asupra produselor nemodificate genetic.

Experţii spun că dezvoltarea lanţurilor valorice de soia înseamnă dezvoltarea unor sisteme agricole şi alimentare de calitate, care vor aduce mari beneficii economice, ecologice şi sociale. Există ambiţia de a mări suprafeţele cultivate cu soia până la 80 de mii de hectare.

VIOREL GHERCIU, director de proiect Donau Soja în Republica Moldova: Consumul local este în jur de 90-100 de mii de tone, din care practice aproape jumătate sunt importuri de soia. Eu cred că agricultorii din RM sunt pe deplin capabili să producă şi să substituim aceste importuri cu un produs calitativ local. Este foarte important că să putem să luăm acele lucruri utile de la colegii noştri din România, Austria, Serbia, să preluăm acele soiuri mai productive.

BORIS BOINCEAN, doctor habilitat în ştiinţe agricole: Datorită cestui program noi am avut posibilitatea să punem în valoare ceea ce a fost creat aici, comparând potenţialul soiurilor create aici în Moldova cu soiurile care sunt de import. Noi am avut posibilitate să obţinem nişte tehnică performantă de care nu dispunem

Datorită proiectului a fost facilitat şi primul export de 250 de mii de tone de soia organică din Republica Moldova în Spania.

SPARTAC CHILAT, director general "Prograin Organic": Putem să vă confirmăm că cererea şi preţurile pentru această cultură vor fi stabile şi vor fi mereu în creştere, mai ales pentru soia cu origine Europa.

Proiectul "Dezvoltarea Zonelor Rurale în Republica Moldova" este finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare.

GINTAUTAS BARANAUSKAS, şef adjunct, secţia operaţiuni, Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova: Uniunea Europeană acordă asistenţă dezvoltării agriculturii şi dezvoltării rurale de mulţi ani, pune accent pe crearea oportunităţilor economice şi de angajare în câmpul muncii, acolo unde acest lucru este cel mai necesar. Sperăm să-i încurajăm şi pe alţii să profite de oportunităţile din lanţul valoric al soiei din Republica Moldova, în producţie, prelucrare, comerţ sau chiar cercetare, ştiind că soia este bună nu doar pentru sănătatea solului, ci şi pentru buzunarul dumneavoastră, inclusiv pentru dezvoltarea zonelor rurale.

Suma totală a proiectelor finanţate de UE în mediul rural este de peste 13 milioane de Euro.