SOCIAL

Uciderea animalelor de companie va fi pedepsită penal

post-img

Uciderea animalelor de companie va fi pedepsită penal, potrivit unui proiect de lege al Ministerului Justiţiei, propus pentru consultări publice.

Proiectul de modificare şi completare a Codului Penal prevede amenzi cuprinse între 25 000 şi 37 000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 180 de ore sau închisoare până la doi ani, transmite IPN.

În proiect se menţionează că uciderea a două sau mai multe animale de companie va fi pedepsită cu amendă în mărime de la 37 000 la 67 500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la un an la trei ani. Aceeaşi pedeapsă va fi aplicată dacă fapta va fi săvârşită în mod public sau în prezenţa minorilor; de două sau mai multe persoane sau cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă.

Anterior activiştii din domeniul protecţiei drepturilor animalelor au organizat acţiuni de protest cerând pedepse penale pentru cruzimea faţă de animale. Aceştia consideră că actualele pedepse sunt prea blânde. Potrivit Codului Contravenţional, cruzimea faţă de animale, care are drept urmare mutilarea sau moartea animalului se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore.