SOCIAL

Turiştii români se mută pe litoral, de 1 mai, dar şi în staţiunile balneo; Bulgaria, Turcia şi Grecia rămân în topul preferinţelor

post-img

Ziua de 1 mai este o sărbătoare aşteptată de români, pentru că vine întotdeauna însoţită de o minivacanţă pe care, în ultimii ani, tot mai mulţi şi-o petrec pe litoralul românesc, în staţiunile balneo, pe Valea Prahovei, iar mai nou în capitale europene şi pe plaje exotice.

"Dacă în perioada dinainte de 1990 românii defilau pe străzi şi petreceau de dragul ideologiei comuniste, acum 1 mai aduce cu sine un adevărat plan de vacanţă. Urmărind dinamica obiceiurilor românilor în această perioadă, observăm ca o mare parte a acestora au renunţat la celebrul grătar cu prietenii în parc şi şi-au îndreptat atenţia către pachete de vacanţă în destinaţii interne sau externe. Litoralul Marii Negre, Delta Dunării şi Valea Prahovei rămân vedete şi de acest 1 mai, dar vin din urmă şi alte zone care capătă teren: Băile Felix, Mehedinţi, Covasna, Bucovina şi Maramureş", a precizat Raluca Anghel, specialist în marketing turistic.

Aceasta apreciază că tot mai mulţi români aleg ca destinaţie Romania, pe care vor să o descopere, să experimenteze trăiri autentice asociate activităţilor în natură, vizitelor la obiective turistice consacrate precum Salina Turda, castelul Peleş, castelul Huniazilor, castre romane sau vor să se relaxeze la SPA.

Pe de altă parte, sunt şi turişti care aleg capitalele europene, beneficiind de ofertele agenţiilor de turism.

"Beneficiind de ofertele agenţiilor de turism, românii aleg o minivacanţă în Roma, Stockholm, Atena, Paris sau Barcelona. Există şi români care folosesc cele patru zile şi pleacă în destinaţii extra-europene, precum Republica Dominicană, Cuba, Maldive, Thailanda, Cambodgia, Vietnam, cu menţiunea că pachetele în aceste destinaţii sunt potrivite pentru vacanţe de minimum 7 nopţi", spune Raluca Anghel.

După ce s-a anunţat oficial că 30 aprilie a devenit zi liberă, vânzările în agenţiile de turism au crescut spectaculos. Numeroşi clienţi au aşteptat această decizie a autorităţilor înainte să rezerve un sejur pe timpul minivacanţei de 1 mai.

"Vânzările pachetelor pentru turismul intern au înregistrat anul acesta creşteri de 5% pentru vacanţele pe litoralul românesc şi de 20% la destinaţiile balneo-montane. În ceea ce priveşte destinaţiile externe, volumul vânzărilor s-a menţinut la aceleaşi valori ca şi anul trecut. Din totalul vânzărilor, 15% din plăţi au fost făcute cu vouchere de vacanţă. Consilierii companiei i-au sfătuit pe posesorii de vouchere de vacanţă cum să profite la maximum de acestea pentru a petrece un sejur în cele mai bune condiţii", a precizat pentru AGERPRES Lucia Morariu preşedinte-fondator al Eximtur.

Pentru litoralul românesc, turiştii au preferat hotelurile din zona de Nord a staţiunii Mamaia şi pe cele din Eforie Nord, dar s-au vândut şi sejururi în staţiunile de la Sud - Costineşti, Olimp şi Neptun. În ceea ce priveşte turismul balneo şi montan, destinaţiile preferate se menţin: Felix, Sovata, Căciulata şi, bineînţeles, Valea Prahovei. Lucia Morariu spune că durata medie a pachetelor interne de 1 mai este de 3 nopţi.

"Gradul de ocupare al hotelurilor de la munte nu mai este aşa mare ca de Paşte. După o iarnă târzie, în martie, românii vor la mare. Majoritatea aleg hoteluri cu bazine încălzite. La Vama Veche, camerele pentru minivacanţa de 1 mai sunt vândute de circa o lună. Primele vânzări s-au făcut în luna ianuarie. Preţurile au variat între 100 lei/cameră cu baie comună şi jur de 200 lei/cameră/noapte cu baie privată eventual cu frigider şi televizor şi aer condiţionat, că e important de 1 mai. La vamă vor fi ceva concerte live", a precizat Adrian Voican, director general BIBI Touring.

Acesta spune că, din vânzările de anul acesta, se observă o creştere uşoară a puterii de cumpărare. Majoritatea, 70%, au ales pachete de vacanţă de 4 zile şi 30% de 3 zile, faţă de anul trecut când majoritatea românilor au cumpărat pachete de două zile.

Pe locul secund în topul destinaţiilor interne preferate de români pentru minivacanţa de 1 mai se află Valea Prahovei - Predeal, Buşteni şi Sinaia fiind cele mai căutate staţiuni montane, apreciază cei de la Christian Tour. La un hotel de patru stele din Predeal, o noapte de cazare în perioada menţionată costă 250 lei/camera, preţ care include şi mic dejun, acces la spa, un discount la procedurile de înfrumuseţare, parcare şi loc de joacă pentru copii. Un pachet de trei nopţi de cazare cu mic dejun şi o cină tradiţională la un hotel de trei stele din Buşteni costă 490 lei/camera.

Conform datelor Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare a Turismului Prahova (APDT Prahova), gradul de ocupare este de 75% în Azuga, 70% în Buşteni, Sinaia - 85%, Breaza - 60% şi Câmpina - 60%. Reprezentanţii asociaţiei susţin că "toate aceste cifre sunt în creştere, rezervări încă se fac în fiecare zi".

Pentru această perioadă, pentru 3 nopţi de cazare la un hotel de 3 stele turiştii vor achita 445 lei/persoană cu mic dejun inclus şi cină festivă şi petrecere cu DJ în data de 28 aprilie. La o vilă de 3 stele preţul este de 523 lei/persoană pentru 4 nopţi de cazare cu mic dejun inclus şi cină barbeque cu foc de tabără, iar la un hotel de 4 stele oferta pentru minivacanţa de 1 mai include 4 nopţi de cazare cu mic dejun inclus, primirea oaspeţilor cu produse tradiţionale şi cina cu barbeque la foc de tabără în data de 30 şi acces la SPA inclus cu 1.020 lei/persoană.

În ceea ce priveşte topul destinaţiilor externe alese anul acesta de turiştii Eximtur, acesta a cunoscut o schimbare semnificativă, Grecia fiind înlocuită în preferinţe de Turcia, destinaţie care cunoaşte anul acesta o revenire spectaculoasă. "În acelaşi timp, Bulgaria şi Italia au rămas destinaţiile preferate de români, numai că anul acesta durata medie a sejurului a crescut de la 3 la 4 zile. Cu excepţia pachetelor pentru Bulgaria şi Turcia, de tip all inclusive, pentru celelalte destinaţii europene au fost preferate vacanţe de tip city break cu mic dejun inclus", spune Lucia Morariu.

La rândul său, consultantul în turism, Traian Bădulescu, a precizat că în acest an s-a observat o diversificare a destinaţiilor de 1 Mai. "Mulţi turişti aleg circuite prin ţară sau străinătate, Delta Dunării şi turism rural, pe lângă clasicul litoral. Câştigător, ca număr de turişti, este litoralul Mării Negre, dar sunt multe solicitări şi pentru Bulgaria, Grecia, Turcia. De asemenea, la mare căutare sunt city break-urile şi circuitele prin Europa, dar şi destinaţii precum Republica Moldova, pentru care se înregistrează o creştere a cererii, Maroc, Azore şi Madeira", a subliniat Bădulescu.

Cu toate acestea, România a început să primească şi turişti străini de 1 Mai, din ţări precum Israel, Austria, Germania, Polonia, Marea Britanie, Grecia.

"De 1 Mai organizăm două circuite prin România, cu turişti români dar şi români din Diaspora, din ţări precum Israel, SUA (California) şi Germania. Avem un circuit în Munţii Apuseni, unde se vizitează Galeriile Antice de la Roşia Montana, Peştera lui Ionele, Huda lui Papara, Gheţarul Scărişoara, Casa Memorială a lui Horea. O a doua destinaţie este Oltenia de Sub Munte, unde se va vizita patrimoniul Brâncuşi, Peştera Ponoarele, Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele, Centrul de ceramică de la Horezu şi Mănăstirea Hurezi - unica mănăstire din sudul României înscrisă în patrimoniul UNESCO", a precizat pentru AGERPRES Costin Corboianu, director general Scorilo Turism.

Dacă românii din Diaspora vin să se relaxeze în ţară de 1 mai, anul acesta mulţi români vor profita de această minivacanţă pentru a merge în concediu la plajă în străinătate.

"Tendinţa românilor de a pleca în număr mare pe litoral în străinătate încă de primăvara s-a manifestat anul acesta de Paşte, când numărul celor care şi-au făcut vacanţele la mare peste graniţe l-a depăşit pe cel al turiştilor de pe litoralul românesc. Deşi staţiunile autohtone de la Marea Neagră au fost ani de-a rândul principala atracţie a turiştilor de 1 Mai, cele patru zile libere vor determina un număr mare de români să aleagă de această dată şi staţiuni din Egipt, Grecia ori Turcia, unde deja pot face plajă şi pot intra în mare", a spus Raluca Hatmanu, director de comunicare Christian Tour.

Turiştii care preferă ca mijloc de transport autocarul vor profita de zilele libere pentru a se relaxa pe litoralul grecesc, Corfu, Lefkada şi Zakynthos fiind destinaţiile predilecte către care se vor îndrepta.

"Marele avantaj pentru cei care pleacă în vacanţă la începutul sezonului estival este legat de costurile mult mai mici. De pildă, pentru şapte nopţi de cazare în Lefkada un turist plăteşte acum 92 de euro, sumă din care are asigurat şi transportul cu autocarul. Un sejur de şapte nopţi în regim all inclusive la un hotel de patru stele din Antalya şi transport cu avionul costă la sfârşitul lui aprilie - începutul lui mai 297 euro/persoană", a spus Adriana Irimia, director de rezervări Christian Tour.

Tot peste graniţă, dar mai aproape de casă, Bulgaria este o altă destinaţie preferată de români pentru minivacanţa de 1 Mai. În staţiunea Nisipurile de Aur, în perioada 28 aprilie - 1 mai, o noapte de cazare la un hotel de patru stele în regim all inclusive costă de la 24 euro/persoană. În Albena, o noapte de cazare costă de la 35 euro/persoană la un hotel de patru stele, iar în staţiunile Sunny Beach şi Constantin şi Elena, 30 euro/noapte.

Pe litoralul românesc, principala destinaţie către care se îndreaptă turiştii români în minivacanţa de 1 Mai, Mamaia şi Vama Veche sunt staţiunile preferate datorită multiplelor variante de distracţie. În Mamaia, de pildă, pe lângă cluburile care vor fi deschise în această perioadă, în intervalul 26 aprilie - 1 mai se desfăşoară Festivalul Sunwaves care atrage mulţi fani ai muzicii electronice. Preţul pentru o noapte de cazare în nordul litoralului porneşte de la 69 lei/persoană, la un hotel de două stele fără mic dejun.

De asemenea, turoperatorii susţin că şi Delta Dunării va fi, de 1 mai, una dintre destinaţiile în vogă pentru români.

"Vom avea grupuri în Sulina, turiştii urmând să fie cazaţi la hotelul nostru plutitor. Ţinând cont că în această perioadă Sulina găzduieşte şi Festivalul Scrumbiei, gradul de ocupare este deja de 100%. Asigurăm croaziere pe braţul Sulina, cu vizite la Mila 23 şi Murighiol şi excursii la Pădurea Letea, Musura şi un jeep-safari pe traseul Sulina - Sf. Gheorghe", spune Gelu Irimia, director general Carpatia Turism.

De 1 mai, agenţiile de turism organizează o serie de circuite culturale tematice. Chiar dacă în trend rămâne litoralul bulgaresc, datorită serviciilor all inclusive şi ultra all inclusive, turoperatorii spun că în acest an se înregistrează o creştere mare pe partea de turism intern datorită introducerii voucherelor de vacanţă.