SOCIAL

Turismul în interiorul ţării, în scădere

post-img

În prima jumătate a anului curent, concetăţenii noştri au preferat să călătorească în Turcia, Bulgaria, România, Egipt, Grecia, Ucraina, dar şi alte ţări. Republica Moldova a fost vizitată de turişti străini din România, Austria, Federaţia Rusă, Ucraina, Germania, Polonia etc.

tât turismul emiţător, cât şi cel receptor au crescut cu peste 20% în prima jumătate a anului 2018, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În acelaşi timp, turismul în interiorul ţării a fost în scădere cu 4,5%, transmite IPN.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în prima jumătate a anului curent, agenţiile de turism şi operatorii turistici au acordat servicii de profil pentru 135 mii de turişti şi excursionişti. Această cifră reprezintă cu 22,4% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Majorarea numărului de turişti şi excursionişti a fost condiţionată de creşterea numărului de participanţi la turismul emiţător (+28,2%) şi turismul receptor (+24,9%).

Din cei 8,3 mii de turişti şi excursionişti străini care au vizitat Republica Moldova în primele şase luni ale anului şi au beneficiat de serviciile agenţiilor de turism şi ale tur-operatorilor – puţin peste 80% au sosit în scopuri de odihnă, recreere şi agrement, 16% – în scopuri de afaceri, iar puţin peste 3% au venit pentru tratament.

Ponderi mai însemnate în numărul total de turişti şi excursionişti străini sosiţi în Republica Moldova le-au revenit cetăţenilor din România (19,7%), Austria (13,1%) Federaţia Rusă (11,9%), Ucraina (8,4%), Germania (6,4%), Polonia (5,8%), China (2,9%), Italia (2,7%), Olanda (2,6%), Japonia (2,5%), Statele Unite ale Americii (2,1%), Turcia (2,0%), Elveţia (1,6%), Israel şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (câte 1,5%), Franţa (1,4%), Slovenia şi Finlanda (câte 1,3%), Belgia (1,2%) şi Estonia (1,1%).

Prin intermediul agenţiilor de turism şi tur-operatorilor în ianuarie-iunie 2018 au plecat în străinătate 109 mii de turişti şi excursionişti. Cetăţenii Republicii Moldova au preferat să călătorească, în principal, în Turcia (33,6%), Bulgaria (20,0%), România (14,7%), Egipt (12,2%), Grecia (6,8%), Ucraina (3,9%), Italia (1,1%), Spania (0,9%), Republica Cehă (0,8%), Ungaria şi Emiratele Arabe Unite (câte 0,6%).

Numărul de turişti şi excursionişti participanţi la turismul intern în ianuarie-iunie 2018 a constituit 17,9 mii. Deplasarea rezidenţilor moldoveni în interiorul ţării, în scop turistic, a fost organizată în special de agenţiile de turism şi tur-operatorii din municipiul Chişinău (46,3%), regiunile de dezvoltare Centru (26,4%) şi Sud (24,1%).