SOCIAL

Trei persoane, evacuate dintr-o locuinţă în flăcări din oraşul Căuşeni. Pompierii au scos şi o butelie de gaz care ar fi putut exploda

post-img

În această noapte pompierii au intervenit la lichidarea unui incendiu produs într-o casă de locuit din oraşul Căuşeni. Două autospeciale au luptat cu flăcările, care au cuprins două odăi şi acoperişul casei.

Salvatorii au reuşit să evacueze trei persoane din interiorul casei: un bărbat şi două femei care nu au avut de suferit. Mai mult, angajaţii IGSU au scos din încăpere o butelie de gaz, astfel evitând producerea unei explozii.

În urma incendiului au ars bunurile materiale din interior, dar şi 70% din acoperiş.

Potrivit datelor prelimenare IGSU, incendiul s-ar fi produs ca urmare nerespectării reguliolor antiincendiare la utilizarea focului deschis în încăpere. Cauza, circumstanţele şi prejudiciul material urmează a fi stabilite ulterior.

Pentru a evita tragediile, producerea incendiilor şi intoxicaţiilor cu monoxid de carbon, IGSU îndeamnă oamenii să respecte cu stricteţe normele antiincendiare Cetăţenii sunt rugaţi să utilizeze corect sobele, dar şi apartele electrice de încălzit. Totodată, pompierii recomandă utilizarea focului deschis cu mare prudenţă.

Conform datelor IGSU, în ultimele 24 de ore pompierii şi salvatorii au intervenit în 14 situaţii de risc.