SOCIAL

Trei bărbaţi intenţionau să se legitimeze în UE cu acte false

post-img

Trei bărbaţi din Republica Moldova au fost documentaţi la trecerea frontierei, pentru acte false. Intenţionau să se legitimeze cu ele în UE.

Unul dintre cei trei a confundat permisul de conducere fals cu cel original. Acesta a comunicat că şi-a dublicat documentul prin intermediul unei persoane necunoscute contra sumei de 150 lei, pentru a-l folosi pe teritoriul altor state în cazul nerespectării regulilor de circulaţie.

Alte două cărţi de identitate româneşti vădit falsificate au fost prezentate benevol inspectorilor Poliţiei de Frontieră. În acest caz sunt pasibili de cercetare penală doi pasageri ai rutei Moldova-Germania. Audiaţi, bărbaţii au declarat că urmau să se identifice cu ajutorul actelor false pe teritoriul ţărilor UE, pentru care au achitat fiecare suma de 200 euro unor indivizi necunoscuţi.

În ambele cazuri actele falsificate au fost ridicate şi transmise spre expertiză. Persoanele documentate, conform prevederilor art. 361, al.1 CP al Republicii Moldova, riscă amendă în mărime de până la 32 500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la 2 ani.