SOCIAL

Trei bărbaţi din Teleneşti riscă ani grei de puşcărie pentru comiterea unei crime

post-img

Trei indivizi din Teleneşti au fost condamnaţi la 16, 17 şi 23 de ani de detenţie pentru omorul intenţionat al unui locuitor al raionului Sângerei. Crima a fost comisă în 2013, dar despre ea s-a aflat abia în anul 2017.

Procurorii au demonstrat că, inculpaţii, cu vârstele cuprinse între 29 şi 30 de ani, şi-au omorât amicul de pahar, după care l-au îngropat pe teritoriul fostei fabrici de cărămidă din oraşul Teleneşti.

Victima, în vârstă de 32 de ani, a plecat de acasă în vara anului 2013 şi de atunci nu s-a ştiut locul aflării sale. Totuşi, în urma unei înştiinţări telefonice la poliţie despre comiterea crimei, primite de la fosta concubină a unuia dintre inculpaţi, au fost depistate şi ridicate osemintele victimei.

În scurt timp, suspecţii au fost identificaţi, aceştia fiind prieteni cu victima. Poliţia a stabilit că, fiind sub influenţa alcoolului, între agresori şi victimă s-a iscat o ceartă din cauza unei sume de bani. Cearta a generat o bătaie, victima fiind lovită crunt cu pumnii şi picioarele până când a rămas fără suflare.

Pentru a ascunde urmele crimei, inculpaţii au incendiat hainele şi obiectele pe care au mai rămas, urmele infracţiunii, după care au dus cadavrul bărbatului pe teritoriul fostei fabrici de cărămidă din oraşul Teleneşti, unde l-au îngropat.

Fosta concubină, care a comunicat despre cele întâmplate, a fost ameninţată cu moartea în caz că va povesti cuiva despre acest fapt. Ulterior, însă, fiind victima violenţei în familie, l-a denunţat pe fostul concubin.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a dispus încasarea de la inculpaţi în beneficiul succesorului victimei a sumei de 260 de mii de lei drept prejudiciu moral cauzat prin infracţiune.