SOCIAL

Trafic restricţionat pe mai multe străzi din Chişinău. Şoferii sunt îndemnaţi să ocolească zonele

post-img

Traficul rutier va fi suspendat temporar pe anumite străzi din Chişinău, în legătură cu executarea lucrărilor de reparaţie şi întreţinere a infrastructurii rutiere. Şoferii care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Chişinău, serviciile municipale vor interveni la executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie curentă pe următoarele străzi din municipiu:

Sectorul Centru: str. Alexandru Hîjdeu, str. Melestiu, str. Valea Trandafirilor, str. Lacului, str. Nucarilor

Sectorul Buiucani: str. Ţarinii, str. Vasile Lupu

Sectorul Botanica: str. Hristo Botev, bd. Cuza Vodă, str. Burebista

Sectorul Râşcani: str. Andrei Doga, str. Miron Costin

Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.