SOCIAL

Tâlhar fără frică de Dumnezeu. Biserica Sfântul Andrei Ocrotitorul tuturor Românilor din municipiul Ungheni a fost jefuită şi vandalizată

Biserica Sfântul Andrei Ocrotitorul tuturor Românilor din municipiul Ungheni, care aparţine Mitropoliei Basarabiei, a fost jefuită şi vandalizată.

Incidentul s-a produs noaptea trecută. Din interiorul bisericii a fost furată o cutie în care se aflau 200 de lei şi mai multe pachete cu haine destinate celor nevoiaşi. Din imaginile făcute publice, se vede cum infractorii au distrus icoane, lumânări şi alte obiecte de cult.

Au răscolit şi prin altar, au deschis dulapuri şi au lăsat un adevărat dezastru în urma lor. Hoţii ar fi pătruns prin unul din geamurile lăcaşului sfânt. Preotul bisericii a fost cel care a dat alarma. Poliţia are şi un suspect, iar în prezent, se întreprind măsuri de prindere a acestuia.