SOCIAL

Sute de şoferi, sancţionaţi pentru că au parcat în locuri interzise

post-img

De la începutul acestui an, pe întreg teritoriul ţării, poliţiştii INSP au sancţionat 697 de conducători auto pentru parcarea şi staţionarea în locuri interzise, dintre care 581 sunt doar în municipiul Chişinău, iar în rezultat 106 automobile au fost ridicate la parcarea specială.

Poliţia aminteşte că staţionarea sau parcarea mijlocului de transport în locuri interzise se sancţionează, conform Codului Contravenţional al Republicii Moldova, cu amendă în mărime de la 900 până la 1500 de lei, aplicarea a 4 puncte de penalizare şi ridicarea unităţii de transport cu transportarea la parcarea specială.


Poliţia Naţională mizează pe responsabilitatea fiecărui conducător auto, pentru a nu crea impedimente altor categorii de participanţi la trafic.