SOCIAL

Studiu: Patru din zece persoane cu HIV raportează tratamente discriminatorii

post-img

Patru din zece persoane care trăiesc cu HIV raportează tratamente discriminatorii, cel mai des sub forma unor bârfe şi insulte. Aproximativ 12 mii de cazuri de infecţie cu HIV erau înregistrate la începutul anului curent. Majoritatea persoanelor infectate sunt tinere, de vârstă reproductivă. Datele se conţin într-un studiu naţional prezentat în cadrul unui eveniment public.

Auto-stigmatizarea sub forma de atribuire a vinei, sentimente de ruşine, scăderea auto-aprecierii, dar şi tendinţe de suicid sunt problemele cu care se confruntă persoanele HIV pozitive. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Aliona Serbulenco, în societate încă este prezentă discriminarea şi stigmatizarea. Ea a îndemnat populaţia să fie tolerantă şi să se implice fiecare în combaterea fenomenului HIV/SIDA, dar şi să facă testul la HIV, deoarece „să-ţi cunoşti statutul HIV şi să începi tratamentul în cazul în care testul este pozitiv – te protejezi pe tine şi pe cei care te înconjoară”, a spus Aliona Serbulenco.

În prezent, 62 de cabinete consultative oferă servicii de consiliere şi testare gratuită a populaţiei. La medicul de familie fiecare îşi poate face testul gratuit, confidenţial şi rapid. Patru centre sociale care oferă asistenţă şi protecţie persoanelor afectate de HIV/SIDA au fost deschise în Chişinău, Bălţi, Comrat şi Tiraspol. Testarea este realizată prin utilizarea testelor rapide bazate pe sânge capilar.

În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, anul curent, în Republica Moldova se desfăşoară campania socială „Te priveşte! Priveşte pe fiecare!”, cu sloganul: „Cunoaşte-ţi statutul HIV!”. În cadrul campaniei vor fi organizate activităţi de informare şi comunicare în toate raioanele ţării, mass media şi online media. De asemenea, se vor crea condiţii de testare confidenţială, gratuită şi sigură în această perioadă, disponibilă în locuri publice în majoritatea localităţilor ţării.