SOCIAL

Studenţii din Cernăuţi vor avea condiţii moderne de studii datorită unui nou echipament IT donat de România

Poduri academice între Cernăuţi şi România. Studenţii de la Universitatea "Iuri Fedkovyci" din Cernăuţi vor avea condiţii moderne de studii datorită unui nou echipament IT donat de România. Investiţia era indispensabilă, mai ales în această perioadă când majoritatea cursurilor se desfăşoară online.

Studenţii de la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii Naţionale "Iuri fedkovyci" din Cernăuţi vor beneficia, de azi înainte, de calculatoare moderne. Donaţia vine din partea Camerei Notarilor Publici din Bucureşti.

VASYL BALYH prorector, Universitatea"Iuri Fedkovyci", Cernăuţi: "În urma discuţiilor, am făcut schimb de opinii privind colaborarea în viitor între instituţiile superioare de învăţământ dintre Ucraina şi România. Până în prezent, Universitatea din Cernăuţi a semnat 21 de acorduri de colaborare cu mai multe instituţii româneşti".

Potrivit administraţiei universităţii din Cernăuţi, noul echipament tehnic va contribui la modernizarea catedrei de filologie, care de altfel, e singura din Ucraina care pregăteşte profesori de limba şi literatura română pentru şcolile din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia.

CRISTINA PALADEAN şef, Catedra de Filologie Română şi Clasică, Cernăuţi: "Noi ne bucurăm foarte mult de faptul că la catedra noastră s-au cultivat tinere talente şi sperăm în viitor la fel vor veni copii talentaţi, copii dornici de carte, copii care iubesc limba maternă şi vor să promoveze limba română în acest spatiu bucovinean."

Universitatea Naţională "Iuri Fedkovyci" din Cernăuţi a fost înfiinţată în 1876.  De-a lungul anilor, au fost stabilite mai multe relaţii de colaborare academică cu instituţii din România. De anul 2022, studenţii de la Universitatea "Yuri Fedkovyci" din Cernăuţi şi cei de la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava vor beneficia de diplomele ambelor instituţii superioare de învăţământ.